Descriere proprietate
Sunt Florin Ciche, consultant imobiliar in cadrul biroului RE/MAX Central din Brașov, iar în cele ce urmează doresc să vă prezint o noua proprietate speciala si anume un imobil de birouri de tip "office butique" disponibil la inchiriere, amplasat ideal, poate pe cea mai reprezentativa strada a orasului Brasov, Nicolae Iorga.
Dacă nu știți încă unde este Strada Nicolae Iorga, deși mă îndoiesc, cu siguranță ați trecut pe acolo de fiecare dată când ați mers în Centrul Istoric al Brașovului. De la Primăria Brașov, lăsați pe stânga Parcul Central, Nicolae Titulescu, iar pe dreapta apare un șir de clădiri impunătoare, clădiri cu arhitectura deosebită și cu încărcare istorică maximă. Într-unul dintre aceste imobile, mai exact în cel de la numarul 22, se află spațiul de birouri despre care doresc sa va povestesc.
Intreaga cladire se afla astazi intr-un proces amplu de restaurare completa, lucrarile sunt la un stadiu destul de avansat, chiar daca poat nu pare, dar cele mai grele lucrari au fost executate deja, din vechiul imobil au ramas doar peretii. Cladirea va avea la exterior aceiasi arhitectura, doar ca va fi noua, atat la exterior cat si la interior. Acoperisul impreuna cu intreaga structura a fost inlocuit, planseele si tavanele au fost intarite cu placi noi de beton si foarte important in partea din spate cladirea a primit si un lift pentru acces comod catre toate etajele imobilului.
Vila se desfasoara pe patru niveluri, demisol, parter, etaj si mansarda; fiecare poate fi utilizat atat separat cat si impreuna. Finisajele interioare vor fi unele deosebite, pardoseala din mocheta de trafic, speciala pentru birouri, placari cu piatra naturala in bai si zonele de trecere, fereste termoizolante cu tamplarie de lemn stratificat si trei foi de sticla- pentru o izolare termica si fonica eficienta, corpuri de iluminat in ton cu toata arhitectura, pereti decorati cu lemn, piatra naturala si tencuieli speciale decorative si elemente de design.
Suprafata totala utile de inchiriat, ajunge la aproximativ 450 mp, fiecare etaj are putin peste 110 mp.
Compartimentarile sunt gandite special pentru activitatea de birou, un mix intre spatii largi, cu pereti interior de sticla, grup sanitar pe fiecare etaj, chicineta si zona exterioara de relaxare.
Foarte important pentru aceasta proprietate, tinand cont de zona in care se afla, existenta locurilor de parcare rezervate, in numar de 4.
Renovarile sunt estimate a se finaliza cel tarziu la sfarsitul lunii August a acestui an, moment in care cu siguranta va si puteti acomoda in noile birouri.
Pentru o discuție mai amănunțită, planurile cladirii și condițiile de închiriere, vă stau la dispoziție la numerele de telefon și adresele de e-mail afișate.