Pensiune agroturistică “Livada Minunată” Apa Asău, de vânzare

Proprietate speciala vanzare in Bacau, Apa Asau - vezi locația pe hartă

ID: RMX114892
  • Supr. teren: 10773 mp
  • Supr. construită: 465 mp
  • Unitate Suprafață: mp
  • Reper:
  • Imobil: Casă / Vilă
  • Disponibilitate: Imediat
  • Etaj: Parter+Mansarda / P+Pod+M
  • Suprafaţă utilă: 390 mp
  • Tip construcţie: Cărămidă
  • An construcţie: 2017
  • Alte Spații: Irigații
  • Climatizare birou: Centrală termică
  • Siguranță și securitate: Sistem de alarmă
  • Utilități teren: Curent
  • Alte caracteristici spațiu comercial: Afișare logo pe clădire
  • Arhitectură: Grupuri sanitare amenajate și utilate
Descriere proprietate

Înconjurată de o parte şi de alta de munţi înalţi, situată într-o regiune sub-alpină însorită şi ozonată puternic, prin relieful ei şi decorul montan veşnic verde şi cerul său liniştitor, cu răsărituri şi apusuri de soare admirabile, satul Apa Asău se află într-un peisaj de poveste, care dă putere trupului și încântă sufletul.
Aici se află pensiunea agroturistică ,,Livada Minunată Apa Asău”, marcă înregistrată la OSIM, pe care doresc să v-o prezint, în exclusivitate. Proprietatea este amplasată pe un teren generos de 10.773 mp, fiind o oază de relaxare și frumusețe, oferind un sentiment de liniște și tradiție. Totul a fost aranjat și decorat în spirit tradițional, creând o atmosferă plăcută și primitoare pentru viitorii clienti.

Cu o suprafață de 208 mp, casa principală P+M, oferă spre cazare, 4 dormitoare, decorate cu gust, un dressing, 2 băi, un living mare cu bucătărie tip open space, mobilată și utilată modern, proprietatea dispunând și de 2 căsuțe din lemn, compuse dintr-un dormitor cu baie proprie și un apartament cu 2 dormitoare, centrală, baie proprie și hol.

De asemenea, proprietatea include și un restaurant, cu o suprafață de 79 mp compus din bucătărie, baie și camera unde se servesc bunătățile tradiționale și, unde, în fiecare an, au loc o serie de activități cultural-artistice specifice zonei, precum ,,Hora Satului”, ,,Șezătoarea Gospodinelor de pe Valea Asăului”, ,,De Dragobete iubim românește”, ,,Culesul zmeurei”, 2 foișoare acoperite, amenajate cu grătar, cuptor și plită, locul perfect pentru a găti și a vă bucura de preparatele tradiționale. Iar priveliștea asupra satului este absolut încântătoare, putând fi admirată din fiecare cameră și din grădină.

Poate vă întrebați de ce numele de “Livada Minunată”?! Pentru că această pensiune se află în mijlocul unei livezi, chiar minunate, formată din 1000 de pomi fructiferi, cu precădere meri și pruni, dar și o diversificare de cireși și peri, în jur de 300 mp de zmeură, din care se prepară minunățiile de dulcețuri, compoturi, faimosul suc de mere natural și, evident, palinca de prune specifică zonei.
Pentru oaspeți, proprietatea dispune și de ciubăr, saună și un loc de joacă pentru copii. Scăldatul într-un ciubăr din lemn cu apa sărată și sobă exterioară aduc o mulțime de emoții pozitive și oferă, atât sănătatea fizică cât și psihică. Alături de sauna din lemn, acestea completează “Livada Minunată” și aduc relaxarea desăvârșită tuturor celor care ii pășesc pragul.

Vă invit să descoperiți această proprietate unică și să vă bucurați de farmecul autentic al Moldovei tradiționale.
Descoperă puterea creativității tale! Cu ajutorul instrumentului nostru de House Staging Virtual, poți redecora și personaliza GRATUIT orice cameră din proprietatea de mai sus. Experimentează cu mobilier, culori, texturi si stiluri diverse si vezi care dintre acestea ti se potriveste.

Simplu, rapid și distractiv – toate acestea la un singur clic distanță. Începe acum să-ți amenajezi virtual locuința ideală!
Fiecare birou francizat RE/MAX e deținut și operat independent.