Compania RE/MAX Central vă oferă în vederea achiziției în sistem de reprezentare exclusivă și comision 0% din partea cumpărătorului un teren în suprafață de 7894 mp, situat în extravilanul com. Fundata, mai exact în satul Fundățica, localitate aflată la cota 1380 m, binecunoscută datorită priveliștii panoramice asupra munților înconjurători, a aerului curat, puternic ozonat dar și a multitudinii de hoteluri, pensiuni și case de vacanță din zonă.
Aflată la mijlocul distanței între Bran și Rucăr, pe culoarul ce traversează Carpații Meridionali, comuna Fundata este străjuită atât de munții Bucegi, cât și de munții Piatra Craiului, deveniți în mare parte "parcuri naționale" datorită peisajelor unice.
Situată între Parcul Naţional Bucegi şi Parcul Naţional Piatra Craiului, comuna Fundata este recunoscută a avea cel mai curat aer din țară, aşa cum o demonstrează staţia de măsurare a aerului amplasată în zonă.
Datorită aerului puternic ozonat, dar și a peisajelor montane unice, această proprietate este recomandată pentru dezvoltarea unei afaceri în domeniul hotelier sau casă de vacanță. Astfel, turiștii se pot bucura de obiceiuri şi tradiţii nealterate, arhitecutură veche autentică, se vor delecta cu mâncare bună şi sănătoasă sau se vor putea recreea practicând sporturi de iarnă, drumeţii, mountainbike.
Totodată, aceștia pot vizita numeroase obiective naturale existente în zonă: Parcul Național Piatra Craiului - Trasee în Piatra Craiului, Prăpăstiile Zărneștilor, Cheile Moieciului, Cheile Grădiștei, Rezervațiile naturale La Chișătoare, Peștera și Cheile Dâmbovicioara, Peștera cu lilieci din satul Peștera, Satul Șirnea, Barajul Pecineagu, Lacul Vidraru, binecunoscutul castel Bran aflat la app. 13 km distanță, Bisericile fortificate din Ţara Bârsei, Cetatea Râşnov, Cetatea Braşovului etc.
Așa cum se poate observa din schițele și pozele atașate terenul se află amplasat în vecinătatea unui resort turistic.
Sintetizând în câteva cuvinte, acest teren se adresează celor ce doresc "să fie la înălțime", atât la propriu, cât și la figurat.
Prin urmare, dacă vă regăsiți și deja gândul vă poartă spre "Alpii Transilvaniei", vă invit la vizionarea acestei oferte.
Preț de vânzare: 10 EURO/mp
Dacă oferta prezintă interes, ne puteți contacta la numerele de telefon sau adresele de email afișate.
Descriere proprietate

Transformă-ți viziunea în realitate cu House Staging
Virtual!
Transformă-ți viziunea în realitate cu House
Staging Virtual!
Descoperă puterea creativității tale! Cu ajutorul instrumentului nostru de House Staging
Virtual, poți redecora și personaliza GRATUIT orice cameră din proprietatea de mai sus.
Experimentează cu mobilier, culori, texturi si stiluri diverse si vezi care dintre acestea ti se
potriveste.
Simplu, rapid și distractiv – toate acestea la un singur clic distanță. Începe acum să-ți
amenajezi virtual locuința ideală!
Fundata,
Fiecare birou francizat RE/MAX e deținut și operat independent.
Descarca gratuit ghidul cumparatorului
Contacteaza agent
Fă-ți cont pe Remax.ro!
Adaugi o proprietate la favorite.
Ai văzut o proprietate care ți-a plăcut? Salveaz-o pentru o accesare ulterioară rapidă.
Salvezi căutarile făcute.
Cauți proprietăți după anumite criterii? Acum le poți salva, pentru a verifica rapid proprietățile nou apărute pe site conform criteriilor tale de selecție.
Partajezi proprietatile selectate.
Vrei să te consiliezi cu un apropiat în privința unei anumite proprietăți? Ai posibilitatea să dai share listei de căutări salvate sau listei de favorite.