Amenajare străzi: Asfaltate, Iluminat stradal, Mijloace de transport în comun
Descriere proprietate
Vă oferim spre vanzare un teren situat în cartierului Borhanci, cu o suprafață totala de 1000 mp, avand frontul la strada principala, strada Borhanciului, de 19 ml, precum si pe lateral, un front de 50 ml la drumul de servitute.
Terenul este o oportunitate deosebita pentru cei care isi doresc o casa cu un teren generos, inconjurat de natura, dar totusi atat de aproape de punctele importante ale orasului. Datorita pozitiei, se bucura de o priveliște spectaculoasă asupra cartierului. Zona este foarte frumoasa, in vecinatate fiind doar case, inconjurate de foarte multa verdeata.
Pentru zona din care face parte terenul, a fost demarat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care se află în faza de studiu de soluție la arhitectul urbanist.
Conform certificatului de urbanism de informare, pe teren se pot construi locuințe individuale (unifamiliale) și anexele acestora, sau locuințe semicolective (familiale), cu maximum două unități locative pe parcelă. Terenul fiind in panta, se pot amplasa locuinte semicolective in cascada. Regimul de înălțime al clădirilor nu poate depăși una dintre următoarele configurații: (S)+P+1+M, (S)+P+1+R, D+P+M, D+P+R (S – subsol, D – demisol, P – parter, M – mansardă, R – nivel retras).
Toate utilitățile se află la limita de proprietate.
Este cu siguranta un loc minunat pentru a-ti construi o casa, dar poate fi si o investitie interesanta, zona fiind foarte atractiva pentru dezvoltatorii imobiliari.
Va stam la dispozitie cu detalii suplimentare.

Transformă-ți viziunea în realitate cu House Staging
Virtual!
Transformă-ți viziunea în realitate cu House
Staging Virtual!
Descoperă puterea creativității tale! Cu ajutorul instrumentului nostru de House Staging
Virtual, poți redecora și personaliza GRATUIT orice cameră din proprietatea de mai sus.
Experimentează cu mobilier, culori, texturi si stiluri diverse si vezi care dintre acestea ti se
potriveste.
Simplu, rapid și distractiv – toate acestea la un singur clic distanță. Începe acum să-ți
amenajezi virtual locuința ideală!
Cluj-Napoca,
Borhanci
Fiecare birou francizat RE/MAX e deținut și operat independent.
Descarca gratuit ghidul cumparatorului
Contacteaza agent
Fă-ți cont pe Remax.ro!
Adaugi o proprietate la favorite.
Ai văzut o proprietate care ți-a plăcut? Salveaz-o pentru o accesare ulterioară rapidă.
Salvezi căutarile făcute.
Cauți proprietăți după anumite criterii? Acum le poți salva, pentru a verifica rapid proprietățile nou apărute pe site conform criteriilor tale de selecție.
Partajezi proprietatile selectate.
Vrei să te consiliezi cu un apropiat în privința unei anumite proprietăți? Ai posibilitatea să dai share listei de căutări salvate sau listei de favorite.