Descriere proprietate
Aceasta oferta este rezervata!
Bună, numele meu este Apartamentul Însorit ? și locuiesc în cartierul rezidențial Avantgarden 1, pe strada Albatrosului 13. Prietenul meu Alexandru Socoteanu – consultant imobiliar la Remax FunImob, mă scoate în public cu un comision de 0% pentru cumpărător.
Vreau să știți că îmi caut proprietar. Vă rog să dați de știre!
Mă găsiți la etajul 1 din 4, am o structură decomandată, cu o suprafață utilă de 77 de mp, îmi place spațiul, știu!
Compartimentarea este făcută astfel:
- holul meu de acces este spațios și face legătura între cele două dormitoare, bucătărie, living și bai;
- living-ul meu are o suprafață generoasă;
- bucătăria este mobilată și utilată modern, am înțeles că așa se caută;
- am un dormitor mic pentru persoane drăgălașe;
- dormitorul meu matrimonial deține o suprafața mare unde încape multă iubire;
- baia mea este echipată cu cadă, pentru că tuturor le place să se relaxeze.
Eu am și frați. În prețul afișat, există un loc de parcare exterior, fratele meu și o boxă de depozitare, sora mea. Preferăm să rămânem în familie.,
Vă spun de pe acum despre verișoarele mele Terasa 1 și Terasa 2. Ele ma completează și de acolo îmi vine numele de Apartamentul Însorit, fiind orientat sud-est.
Sunt ideal pentru o familie care își dorește o locuință nouă, modernă, spațioasă, ferită de zgomote și aglomerația urbană, care vrea să mă umple de iubire. Sunt foarte aproape de principalele zone de interes din Brașov.
Performanța Energetică:
- Clasa Energetică: B
- Consumul Total Specific de Energie Primară: 162.84
- Indicele de Emisii Echivalent CO2: 31.78
- Consum Total Specific de Energie din Surse Regenerabile: 0
Dacă vreți să fiți noua mea familie, vă rog să îl sunați pe Alexandru și veniți să mă vedeți!
Vă aștept cu ușile deschise!