Descriere proprietate
Tractorul se află printre cele mai bine cotate cartiere și acest lucru nu este o enigmă pentru locuitorii sau viitorii locuitori ai orașului de „la poalele Tâmpei”. Diversitatea structurilor imobilelelor noi construite au înflorit un cartier ce continuă să se dezvolte, să prospere și să atragă persoane cu preocupări și culturi de pretutindeni.
Proprietatea pe care doresc să v-o prezint este situată la etajul 1 al unui imobil cu 4 etaje, într-un complex modern finalizat în anul 2019, poziționat pe strada Nicolae Labiș. Apartamentul este mobilat, utilat și dispune de o structură semidecomandată, având o bucătărie spațioasă cu un living open space, 2 dormitoare, 2 băi, hol și o terasă. Principalul avantaj al acestui apartament este constituit de îmbinarea perfectă între un mediu prietenos datorită zonei de open space potrivită pentru serile în care doriți să petreceți timp cu familia sau prietenii, cât și intim datorită zonei matrimoniale compusă din dormitorul principal cu baie personală.
Apartamentul dispune și de o boxă la subsol cu o suprafață de 5mp utili și un loc de parcare suprateran.
Rezidențial sau investițional? Prin larga paletă de beneficii oferită de această parte a orașului, Coresi Shopping Resort, Belaqva, Coresi Business Park, instituții din domeniul medical, învățământ sau bancar, precum și mijloace de transport în comun, cartierul atrage un număr considerabil de persoane, așadar alegerea vă aparține în totalitate.
Dacă v-am stârnit interesul, nu ezitați să mă contactați, 0723 73 66 77, Zoltan Fejer, Team Leader & consultant imobiliar RE/MAX Central!