Descriere proprietate
Vă ofer spre închiriere, în exclusivitate și cu COMISION 0%, o proprietate de excepție care te acaparează de la prima vedere.
Casa iți oferă o senzație unică prin arhitectura exterioară modernă și prin spațiul verde de care dispune. Aceasta este amplasată într-o zonă rezidențială de case, liniștită și aerisită, oferind un confort ridicat, datorită intimității și faptului că este ferită de agitația cotidiană, fiind situată pe str. Mikszath Kalman.
Având un regim de înălțime P+M, cu o suprafață utilă de 184 mp., casa oferă o compartimentare interioară bine gândită și delimitată pe zone. Astfel, planul de la parter cuprinde un hol generos, o cameră de zi, o baie, o bucătărie mobilată și utilată cu toate cele necesare, un loc de luat masa, camera tehnică și scara de acces spre etaj. Tot aici, zona de luat masa, vă oferă posibilitatea ieșirii pe terasa exterioară, un loc ideal de relaxare și un mod plăcut de a petrece timp în familie, prin prezența unui grill și a locului de servire. Terasa dispune de acces spre curtea interioară a casei, unde vă puteți bucura de intimitatea dorită.
Etajul vă întâmpină cu două dormitoare mari și luminoase, fiecare cu baie și terasă proprie, iar tot aici mai găsim o terasă care cuprinde toată lungimea casei.
Sub terasa din spatele casei se află încă o încăpere, unde sunt depozitate obiectele de grădinărit, o ladă frigorifică și multe altele de care are nevoie un bun gospodar.
Astfel, casa vă oferă un sentiment de relaxare și confort, fiind foarte funcțională, cu încăperi generoase și vitrate, care vă acordă o trecere fluidă de la o zonă la alta.
Construcția este realizată în anul 2007, aceasta este izolată, dispune de finisaje de calitate, aer condiționat, încălzire prin calorifere, parchet din lemn masiv, gresie, faianță, mașină de spălat vase etc.
Pentru siguranța dumneavoastră și a familiei, casa mai dispune de sistem de alarmă și supraveghere video.
Proprietatea deține un teren în suprafață de 523 mp., frumos amenajat cu gazon, creând un loc ideal de relaxare alături de cei dragi. Totodată, imobilul este dotat cu sistem de irigație, poartă de acces cu telecomandă, dispune de un loc de parcare etc.
Grădina este una matură, în care se poate vedea implicarea și plăcerea cu care actualii proprietari au gândit-o și au îngrijit-o, fiind amenajată cu o varietate de copaci și plante, dar și cu tuia, brazi înalți și maturi, care vă conferă un plus de liniște, siguranță și aer curat.
Astfel, această proprietate poate să reprezinte și pentru dumneavoastră un acel “acasă” dorit, care să vă ducă în zona de confort și de tihnă.
Casa nu se închiriază persoanelor ce dețin animale de companie!
Pentru mai multe informații și o posibilă vizionare, aștept să mă contactați!