Intrarea mea în RE/MAX a început în momentul în care mi-am dat seama că am nevoie de ceva nou, aveam nevoie să schimb ceva la mine, să mă redescopăr, să mă dezvolt, să-mi depășesc limitele și să fac lucruri noi de care să fiu mândră.
Consider că experiența acumulată anterior în cei 6 ani în domeniul bancar este un mare plus ce mă va ajuta în relația cu clientii și soluționarea tuturor situațiilor apărute.
Am descoperit în RE/MAX Partners locul unde pot să fiu eu, locul unde pot să-mi prind rădăcinile ca mai apoi să prind viață.
De ce să lucrăm împreună?
Pentru că sunt o persoană deschisă, îmi place să comunic și vreau să ajut la îndeplinirea dorințelor tale.
Îmi place să leg prietenii iar clienții sunt pentru mine viitoare relații de prietenie.
Daca și tu ai nevoie de o schimbare, hai să o facem împreună!
CERTIFICĂRI OBȚINUTE
Power Start
Juridic cu Anca Pacurar
Ce spun clienții?
O recomandă profesionalismul, seriozitatea și preocuparea pentru client. Foarte receptive, foarte punctuală, foarte implicată! Aprecieri! Multumesc! - Alexandrina C.
Devotamentul și comunicarea deschisă sunt principalele motive pentru care am avut o colaborare de success. Procesul de închiriere s-a realizat într-un timp foarte scurt, în urma acestuia fiind foarte mulțumită de rezultat și oferta acceptată. O persoană creativă și plină de professionalism, implicare și dorința de a obține ce este mai bun pentru client o recomandă! - Alexandra G.
Datorită lui Beatrice am reușit să înțeleg care sunt beneficiile unei agenții imobiliare. Faptul că am apelat la ea și implicit, la RE/MAX m-a ajutat în primul rând pentru ca mi-a ușurat munca de zi cu zi, găsirea clienților s-a produs foarte rapid iar profesionalismul a ajutat la încheierea contractului într-un mod ușor și bine înțeles de către ambele părți. - Andrei C.
Colaborarea cu Oana și Beatrice a fost un adevărat success. Recomand cu încredere! – Andrei R. – Suceava
Pentru Remax Cluj Napoca am doar cuvinte de laudă, în special pentru dra. Beatrice Sima, care este o persoana foarte agreabila, profesionistă și apropiată de client. – Delia P.
Am avut o colaborare superbă cu echipa RE/MAX! O recomand cu căldură pe Beatrice Sima! Este o profesionista desăvârșită, foarte atentă la nevoile clientului, proactiva și o persoană extraordinară. M-a ajutat enorm și mi-a răspuns prompt la orice nelămurire. Ea a făcut diferența către o tranzacție reușită! Îți mulțumesc, Beatrice și mulțumesc echipei RE/MAX! – Bianca U.
Am avut o experienta peste asteptari. – Mircea H.
Oameni minunați, profesioniști, consiliere și intermediere de calitate!!! Recomand și mulțumesc d-ra Beatrice Sima!!! - Levente S
Recomand cu încredere serviciile Remax. Mulțumim mult pentru profesionalism, dedicație și multă implicare. – Alina B.
Mulțumim frumos pentru toată experiența. Beatrice Sima a fost agentul nostru, ne-a ascultat, a înțeles ce ne dorim și ne-a găsit cea mai potrivită căsuță. Ne-a ajutat cu tot ce am avut nevoie, a fost dedicată în toți pașii de la diverse vizionări până la momentul cumpărării (și după). Cu siguranță o să recomandăm agentul/agenția și o să ne mai întoarcem când va fi nevoie. Mulțumim Beatrice 🙏 – Marina P.
Experiența foarte plăcută cu cei din echipa Remax.Multumesc pentru răbdare,profesionalism seriozitate și promptitudine. – Angela M.
Mrs. Beatrice Sima was a very good intermediary between the owner of the apartment and myself. She was available, responsive and attentive to both parties, especially for the drafting of the contract. She was also able to act as an interpreter, which enabled us to sign the contract. She has done the job with great seriousness and dedication. – Alice D.
Dorim să le mulțumim pentru implicarea și colaborarea eficientă, profesionistă și promptă a echipei RE/MAX, dar mai ales cu agentului nostru Beatrice Sima. Am avut cu Beatrice o colaborare ce a implicat înțelegere, comunicare, profesionalism și cel mai important omenie. Ne-a răspuns mereu la toate întrebările (chiar și cele mai năzdrăvane) și a fost pe tot parcursul alături de noi de la începutul căutărilor și inclusiv la achiziția apartamentului. Ne-a ascultat mereu părerile și ne-a sfătuit continuu până când ne-a găsit exact ceea ce ne doream. Cu siguranță a meritat toată călătoria noastră și dorim să îi mulțumim încă o dată agentului nostru Beatrice și o recomandăm din tot sufletul! – Szilard B
Fiecare birou francizat RE/MAX e deținut și operat independent.
Descarca gratuit ghidul cumparatorului
Fă-ți cont pe Remax.ro!
Adaugi o proprietate la favorite.
Ai văzut o proprietate care ți-a plăcut? Salveaz-o pentru o accesare ulterioară rapidă.
Salvezi căutarile făcute.
Cauți proprietăți după anumite criterii? Acum le poți salva, pentru a verifica rapid proprietățile nou apărute pe site conform criteriilor tale de selecție.
Partajezi proprietatile selectate.
Vrei să te consiliezi cu un apropiat în privința unei anumite proprietăți? Ai posibilitatea să dai share listei de căutări salvate sau listei de favorite.